Moara de vant
de Hans Christian Andersen
Moara de vant statea pe varful unui deal, mandra la vedere, si mandra de a se arata lumii.
"Nu sunt deloc mandra," a zis ea, "dar sunt bine luminata si pe dinafara, si pe dinauntru. Soarele si luna imi folosesc in exterior, iar in interior am, in schimb, lumanari cu stearina, lampi cu ulei si lumanari din seu. Pot sa spun ca sunt iluminata. Sunt un lucru ganditor, si am fost atat de bine construita, incat ma simt delicios. Am un gatlej spre piept, si mai am patru aripi amplasate pe cap, chiar sub palaria mea. Pasarile au numai doua aripi si sunt obligate sa si le care in spate. Sunt olandeza prin nastere, lucru ce pote fi constatat dupa infatisarea mea, "o olandeza zburatoare". Da, stiu, olandezii zburatori sunt considerati a fi fiinte supranaturale, insa eu ma simt cat se poate de normala. Am un balcon rotund in jurul pieptului, si un spatiu de locuit dedesuptul sau; aici salasuiesc gandurile mele. Cel mai puternic gand al meu, care guverneaza si domneste, este cel numit de ceilalti "Omul de la moara". El stie bine ce vrea si este stapan peste faina si tarate. Are si o tovarasa ce isi spune ei insasi "Mama". Ea este inima mea. Ea nu umbla aiurea si fara scop, pentru ca stie bine ce vrea , stie ce este in stare sa faca, si este la fel de delicata ca zefirul, insa la fel de puternica ca o furtuna; ea stie sa inceapa un lucru cu grija, si are felul ei de a face toate lucrurile. Ea este partea delicata a firii mele, in vreme ce tatal este partea dura. Ei sunt doi si totusi unul; adeseori si spun unul altuia "jumatatea mea". Cei doi au niste baietei, tinere ganduri, care sunt in crestere. Cei mici pastreaza ordinea in toate. De curand, atunci cand, in intelepciunea mea, i-am lasat pe tata si pe baieti sa imi cerceteje gatlejul si golul din pieptul meu, pentru a vedea ce se intampla acolo, - pentru ca ceva din mine nu era in ordine si este bine sa te examinezi pe tine insuti,- cei mici au facut o nemaipomenita galagie. Cel mai tanar a sarit in palaria mea, si a strigat in asa fel incat m-a gadilat. Micile ganduri vor creste- stiu bine. Si din lumea din afara vin ganduri, si nu numai la fel ca ale mele, pentru ca, dupa cate imi pot da seama, nu pot descoperi nimic asemeni mie. Cu toate acestea, casele fara aripi, ale carori gatlejuri nu fac zgomot, au si ele ganduri, iar acestea vin la gandurile mele si le iubesc, cum se spune. Este un lucru destul de frumos - da, exista multe minunate ganduri."
"Ceva a venit peste mine, ori in mine, - ceva s-a schimbat in morarit. Se pare ca una din cele doua jumatati, tatal, s-a schimbat, si a primit un tovaras mai bun si mai dragastos - atat de tanar si de bun, si desi asemanator, mult mai gingas si mai de nadejde in decursul timpului. Ceea ce era amar s-a risipit, si totul este mult mai placut. "
"Zilele se duc, si zilele vin mai aproape, si mai aproape, de puritate si bucurie; va veni si o zi cand se va sfarsi cu mine, dar nu intru totul. Trebuie sa fiu daramata la pamant pentru a fi inaltata din nou; ma voi duce, dar totusi voi mai trai. Sa devii un lucru diferit, si totusi acelasi! Asta imi este greu de inteles, oricat de luminata as fi de soare, luna, stearina, ulei si seu. Vechea mea constructie din lemn, si vechile mele ziduri din caramida se vor ridica din noua deasupra taranii!"
"Sper ca imi voi pastra vechile ganduri, tatal morar, si mama, cei mici si cei mari - familia. Caci ii numesc pe toti, cu mic si mare, tovarasii mei gandurile, pentru ca trebuie si nu ma pot abtine sa fac asta."
"Si trebuie, de asemeni, sa raman "eu insami", cu gatlejul dinspre piept, aripile mele de pe cap, balconul din jurul trupului meu. In caz contrar, nu ma voi cunoaste nici eu, si nici ceilalti, si ei vor spune, "Este o moara pe deal, mandra la infatisare, si, totusi, deloc mandra." "
Aceste cuvinte le-a marturisit moara. Desigur, a spus multe altele, insa aceste vorbe au fost cele mai importante.
Apoi, moara a luat foc. Flacarile s-au inaltat catre cer, si au lovit inauntru si in afara, au muscatdin grinzi si din scanduri, si le-au mancat cu totul. Moara s-a prabusit, si nu a mai ramas nimic din ea decat un morman de cenusa. Fumul a plutit deasupra incendiului, iar vantul l-a alungat apoi. Tot ce era viata in moara a ramas nevatamat, iar ce s-a castigat astfel nu are de a face cu aceasta poveste.
Famila morarului - un suflet, multe ganduri, si totusi unul singur - a construit o noua, frumoasa moara, ce era tocmai potrivita scopului ei. Era chiar la fel ca si vechea moara, si oamenii spuneau, "Hei, iata moara de pe deal, atat de mandra la vedere!" Aceasta moara era insa mult mai bine aranjata, mult mai moderna decat cealalta, astfel incat sa se lase cale libera progresului. Vechile grinzi au fost mancate de viermi si putrede, zacand in tarana si cenusa. Trupul morii nu se inalta totusi din tarana asa par a crede cu totii. Ei se gandesc la acest lucru cat se poate de concret, insa nu toate lucrurile trebuie sa fie privite drept concrete.
Moara de vant
Aceasta pagina a fost accesata de 34285 ori.
